Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni la Maica Domnului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni la Maica Domnului. Afișați toate postările

miercuri, 28 martie 2018

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a șaptea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Axionita, Axion estin, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni la Maica Domnului, Icoanele Maicii Domnului

Stăpână prea-lăudată și prea-bună, izvorul milei, adâncul iubirii de oameni, apa cea vie, ocrotitoarea păcătoșilor, limanul celor înviforați, ceea ce pe Dumnezeu fără de sămânță în pântece L-ai primit și te-ai învrednicit a te face Maică a lui Dumnezeu; viața cea adevărată, năstrapa cea de Mană primitoare, îndreptarea celor ce cad, scăparea tuturor și viața a toată lumea, să nu te îngrețoșezi de mine, cel pângărit, iubitor de curvie și iubitor de tulburare, cel lenevos cu socoteala și cu fapta, și cu voirea, care curvește viața mea am cheltuit-o.

Ci, ca o Maică a lui Dumnezeu, iubitoare de oameni și împreună pătimitoare, apucând mai înainte, primește cererea ce se aduce ție din spurcatele mele buze și milostiv fă-mi-L pe Judecătorul, cu bine-primitele și prea-bunele tale cereri, ale celei ce cu adevărat preacurată și a lui Dumnezeu Maică [ești]. 

joi, 11 ianuarie 2018

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de boală

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni la Maica Domnului, Rugaciuni pentru bolnavi
Vasili Maksimov, Soțul bolnav
O, Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creștinesc, nădejde a celor deznădăjduiți! La tine alerg când mă aflu în necazuri și în dureri, așteptând milostivirea ta.

Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât a ta atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile și durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădești creștinilor grija pe care le-o porți. Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviți de mâini omenești!
 

duminică, 13 august 2017

Rugăciune a Părintelui Sofian Boghiu către Maica Domnului



Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minții și al inimilor noastre, ca să ne cunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și să nu le mai săvârșim.

Maica Domnului – simbolul Bisericii, tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădește în noi pacea Fiului tău și gonește din sufletele noastre viforul patimilor.

Tu, care ești izvor nesecat de vindecări, tămăduiește neputințele noastre și ne alină durerile, că toate le poți câte le voiești, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin.

sâmbătă, 12 august 2017

Rugăciunea Sfântului Grigorie Palama către Maica Domnului

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a cincea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni la Maica Domnului, Icoanele Maicii Domnului, Maica Domnului pe tron
Întru tine, înainte-stătătoarea și mijlocitoarea către Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintru tine, Născătoare de Dumnezeu, neamul omenesc s-a făcut bine norocit și de a ta stare înainte de-a pururea se atârnă, și pe tine singură te are scăpare și sprijin, ca ceea ce ai îndrăzneală către Dânsul.

Iată, eu vin la tine cu suflet fierbinte, necutezând să mă apropii cu îndrăzneală către Fiul tău, ci, prin mijlocirea ta cea către Dânsul, mă rog să dobândesc mântuire.

vineri, 13 februarie 2015

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a patra către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni la Maica Domnului
Stăpâna mea, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu Dar dăruită a lui Dumnezeu Născătoare, prea binecuvântată, de Dumnezeu Dăruită Maică a lui Dumnezeu, încăperea Dumnezeirii Unuia-Născut Fiu al Tatălui Celui fără de moarte și nevăzut, scaunul în chipul focului, mai preaslăvită decât cei în patru chipuri, preacurată, prea nevinovată, prea nepângărită, prea fără de prihană, prea lăudată, prea nestricată, preafericită, prea nevătămată, preacinstită, întru tot binecuvântată, prea pomenită, prea dorită; fecioară cu sufletul și cu trupul, și cu mintea; jilțul Împăratului Celui ce este pe Heruvimi; ușă cerească prin care cei de pe pământ la ceruri alergăm; Mireasa lui Dumnezeu, prin care cu Dânsul ne-am împăcat; minune neînțeleasă, auzire netâlcuită, arătare a Dumnezeieștii taine celei ascunse, apărătoare cu totul nebiruită, sprijin tare, izvor de viață primitor, noian neîmpuținat și nedeșertat al Dumnezeirii și negrăitelor daruri și hărăziri, înălțime mai înaltă decât cereștile și netrupeștile Puteri, adânc necercat al înțelegerilor celor ascunse, slava și cinstea cea de obște a firii, dăruirea tuturor celor bune.

luni, 9 februarie 2015

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a treia către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni la Maica Domnului, Icoanele Maicii Domnului
Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea care L-ai născut pe Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, spre tine îmi pun toată nădejdea și întru tine mă bizui, ceea ce ești mai înaltă decât toate puterile cele cerești.
Tu pe mine, prea-fără-de-prihană, cu Dumnezeiescul tău Dar păzește-mă. Ocârmuiește-mi viața și către sfântă voia Fiului tău și Dumnezeului nostru, povățuiește-o.

Tu îmi dăruiește lăsare greșelilor.

Fii mie scăpare, acoperământ și sprijin, și povățuitoare care mă treci la viața cea veșnică. Și, în ceasul cel înfricoșat al morții mele, Stăpâna mea, să nu mă părăsești pe mine, ci grăbește spre ajutorul meu și răpește-mă din tirania cea amară a dracilor; că întru voia ta ai puterea, ca o Maică cu adevărat a lui Dumnezeu și ca una ce peste toate stăpânești.

duminică, 8 februarie 2015

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a doua către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciuni catre Maica Domnului
Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea cu Dar Dăruită, Maică a lui Dumnezeu, preablagoslovită de Dumnezeu, preadăruită, încăperea dumnezeirii Unuia-Născut Fiu al Celui fără de moarte și nevăzut Părinte: Pleacă urechea ta și auzi graiurile mele care, din spurcatele și necuratele mele buze, se trimit. Căci, iată, din suflet zdrobit și din cuget smerit, la milosârdia ta am alergat. Deci să nu mă treci cu vederea pe mine, ticălosul, nici să mă lași să pier până în sfârșit eu, nevrednicul robul tău, ci rugăciunile tale cele de Maică folosindu-le, vindecă-mi ticăloșitul meu suflet, care rău s-a zdrobit cu patimile mele cele rele și viclene, pe care vrăjmașul cel rău și viclean, prin păcatele cele iubitoare de dezmierdări zdrobindu-l, la pământ l-a călcat.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea întâi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, Rugaciuni catre Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului pe tron
Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea singură preacurată și cu sufletul și cu trupul, cea singură mai presus de toată curăția și întreaga înțelepciune și feciorie, ceea ce singură toată te-ai făcut lăcașul a tot Darul Preasfântului Duh și, de aici, și pe înseși puterile cele nematerialnice cu neasemănare le covârșești cu curăția și cu sfințenia sufletului și a trupului, caută spre mine, pângăritul și necuratul, și spurcatul și cu sufletul, și cu trupul, cu întinăciunea împătimirii și a vieții mele celei dezmierdate. Curățește-mi cugetul meu cel împătimit; spală și îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite și orbite; îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile mele.

miercuri, 4 februarie 2015

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (a Sfântului Ioan Damaschinul)

A șasea rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul, Maica Domnului, Rugaciuni catre Maica Domnului
Notă: Această rugăciune este atribuită Sfântului Ioan Damaschin în Apanthisma (culegere de rugăciuni ale Sfinților Părinți adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul). Există însă și părerea că această rugăciune are ca autor pe Sfântul Efrem Sirul. În cartea Rugăciunile Postului Mare (apărută la Editura Egumenița cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului), este numită „Rugăciunea a șasea către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul”, cu mențiunea că Apanthisma o atribuie Sfântului Ioan Damaschin. 

Născătoarea Luminii celei neînserate, ia aminte la mine, cel ce mă mărturisesc ție.

Că m-am întinat și m-am spurcat, și cu totul m-am întunecat eu, ticălosul, cu păcatele mele cele multe, care, suspinând, strigă acum asupra mea către Jucecătorul cel nemitarnic, aducând asupră-mi, vai mie, și martori: cerul împreună cu soarele și stelele.

Viforul gândurilor m-a cuprins și mă afund întru deznădejde. Iar sufletul meu plin de cutremur așteaptă hotărârea.

Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o eu, ticălosul.

Iată, fața mea este plină de rușine, ci roagă-te neîncetat Celui pe Care L-ai născut să Se milostivească spre mine, nevrednicul. Dezleagă legăturile mele cele nedezlegate, ceea ce ai născut lumii pe Izbăvitorul. Albește-mă cu lacrimile pocăinței pe mine, cel ce m-am înnegrit și întunecat. Ridică-mă pe mine, cel omorât de trândăvia cea multă, ceea ce ai născut Viața mea. Și mă întoare pe mine, cel înstrăinat, către Dumnezeu și îngerii Lui.

Cu adevărat, minune mare este că a suferit Domnul păcatele mele. Cum de nu m-a pogorât de viu în fundul iadului pe mine, ticălosul? Cum de nu a trimis de sus toiag sau sabie, să mă bată? Numai tu, cu adevărat, Stăpână, mi-ai dăruit viață cu rugăciunile tale, așteptând pocăința mea, pe care tu însăți, Preabună, dă-mi-o mie, robului tău. Că tu îmi ești zid și liman, și tărie.

Strălucește peste mine lumina feței tale celei dumnezeiești și mă scoală din somnul lenevirii. Dăruiește-mi umilință, suspin neîncetat și lacrimi fierbinți. Spală întinăciunile mele cele sufletești și dă-mi iertarea cea desăvârșită, ca ceea ce ești om purtător de Dumnezeu și ai născut Dumnezeu purtător de om.

Te voi vedea pe tine, Marie Preacurată, cu ochii gânditori și mă voi bucura. O, milostivire! O, nădejde ne-rușinată! O, viață și lumină dulce a robului tău! Primește rugăciunea aceasta din gură spurcată și lumbă întinată. Și mă izbăvește de patimi și de greșeli, și de necazuri, căci acum este vremea de ajutorare. Ca să se bucure de mine, Stăpână, îngerii și sufletele drepților. Iar eu, cu mulțumire și cu veselie, să măresc numele tău cel preasfânt, Prealăudată, ceea ce poți toate cele ce le voiești, că ai născut pe Dumnezeu. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 107-109.

marți, 3 februarie 2015

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (ce se spune mai ales înainte de a se împărtăși)

Maica Domnului, Rugaciuni catre Maica Domnului, Ortodoxie, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Preacurata Maica Domnului
Maică a lui Dumnezeu, fără prihană și mai presus de toată mintea și de tot cuvântul; o, Fecioară Preasfântă, care covârșești însăși fecioria ca ceea ce mai înainte de nașterea cea dumnezeiască ai fost fecioară mai presus de toate fecioarele și aceeași ai rămas și întru naștere, și după ea; prin care firea oamenilor cea căzută de demult și depărtată de la Dumnezeu, prin iubirea de oameni cea negrăită și prin pogorârea cea neasemănată, s-a unit cu firea cea dumnezeiască și fericită, care nicidecum n-a suferit despărțire, amestecare sau schimbare; prin care și după această unire negrăită și împăcare, căzând din cuviință prin zavistia vicleanului și prin ușurința minții noastre, suntem chemați iarăși la pocăință și pe Fiul tău și Dumnezeul nostru Îl avem milostiv către noi prin mijlocirile tale cele neobosite către Dânsul și prin rugăciunile tale cele prea lucrătoare.