Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a șaptea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Stăpână prea-lăudată și prea-bună, izvorul milei, adâncul iubirii de oameni, apa cea vie, ocrotitoarea păcătoșilor, limanul celor înviforați, ceea ce pe Dumnezeu fără de sămânță în pântece L-ai primit și te-ai învrednicit a te face Maică a lui Dumnezeu; viața cea adevărată, năstrapa cea de Mană primitoare, îndreptarea celor ce cad, scăparea tuturor și viața a toată lumea, să nu te îngrețoșezi de mine, cel pângărit, iubitor de curvie și iubitor de tulburare, cel lenevos cu socoteala și cu fapta, și cu voirea, care curvește viața mea am cheltuit-o.

Ci, ca o Maică a lui Dumnezeu, iubitoare de oameni și împreună pătimitoare, apucând mai înainte, primește cererea ce se aduce ție din spurcatele mele buze și milostiv fă-mi-L pe Judecătorul, cu bine-primitele și prea-bunele tale cereri, ale celei ce cu adevărat preacurată și a lui Dumnezeu Maică [ești]. 

Deschide-mi mie milostivirile Fiului tău Celui iubitor de îndurări; roagă-te să treacă cu vederea greșelile mele; îndreptează gândul meu către pocăință și lucrător al poruncilor Lui, iscusit, arată-mă.

Și să nu mă lași pe mine să mă fac câștigare sau mâncare satanei, celui de suflete stricător; ci înnoiește-mă cu mijlocirea ta pe mine, care cu multe păcate acum m-am învechit; și această viață a mea zdrențuroasă, îndrepteaz-o, ca, pe tine preabună mijlocitoare avându-te, fără de prihană înaintea Judecătorului să stau și de munca cea înfricoșată să scap. Și al slavei Lui moștenitor să mă arăți cu mijlocirea ta, pe care să o și dobândesc, prea-fără-de-prihană, roagă-L pe Făcătorul meu. Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, în veci. Amin.

Fecioară Stăpână, Maica Domnului meu Iisus Hristos, știu că necurat sunt și pângărit, și spurcat, și nevrednic, că au covârșit capul meu fărădelegile mele; că s-au înmulțit mai mult decât numărul nisipului mării; împuțitu-s-au și au putrezit rănile sufletului meu, din multele mele răutăți. Ci vin la tine pocăindu-mă și cad înaintea ta, mărturisind toate păcatele mele cele grele. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, de multe ori te-am mâniat, spurcându-mă cu necurățiile mele. Miluiește-mă, ceea ce pe toți, cu iubire de oameni, îi miluiești și iartă-mă; și să nu te scârbești de mine, Stăpână, nici să-ți întorci fața ta de la mine și să mă întorc de la tine smerit, vai, mie, vai, mie! Nu, Stăpâna mea, să nu se bucure de mine întru aceasta vrăjmașii mei, vai, mie, vai, mie! Deșteaptă-mi gândul spre pocăință și povățuiește-mă către calea mântuirii, pe care, aflând-o și călătorind pe ea, să te am pe tine împreună călătoare și, cu povățuirea ta, mă voi mântui.

Așa, Stăpână, Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, frânge inima mea și o smerește pe dânsa; și umple ochii mei de lacrimi duhovnicești, și luminează-i pe dânșii cu lumina solirilor tale, ca să nu adorm întru moarte.

Stropește-mă cu isopul milei tale și curățește-mă pe mine; spală-mă, cu Darul tău, cu lacrimile mele și mai mult decât zăpada mă voi albi.

Așa, Maica Domnului meu Iisus Hristos, primește această ticăloasă mărturisire și cerere a mea și ocârmuiește mintea mea și cealaltă vreme a vieții mele nesmintită întru pocăință o păzește. Și, în vremea ieșirii smeritului meu suflet din trup, când în poartă voi grăi vrăjmașilor mei – vai, mie! – atunci, arată-te mie, Stăpână, cu ochiul tău cel milostiv și slobozește-mă de la amarii cercători și întrebători și de la cumpliții strângători de dajdii ai stăpânitorului veacului acestuia. Fii mie ajutătoare și pierde toate zapisele păcatelor mele atunci; și du-mă pe mine ne-rușinat și mântuit la divanul Fiului tău și al Tatălui Lui Celui fără de început, și al Preasfântului Duh, al Uneia și Începătoarei de lumină și De-o-ființă Treimi.

Iubitoare de bine, Maica Iubitorului de oameni și milostivului Dumnezeu, cea milostivă și bună înduplecătoare a Celui bun și îndurat Care din tine Prunc S-a făcut mai presus de fire, Fecioară Stăpână, pleacă urechea ta și mă auzi dintru înățimea slavei tale. Graiurile mele auzi-le, Preacurată, înțelege strigarea mea cea dintru adânc, ia aminte la glasul cererii mele celei dureroase, ajutătoarea mea și nădejdea mea. Dă-mi cuvânt, întru deschiderea gurii mele, ceea ce mi-ai dăruit viață cu mijlocirea ta, ca să vestesc măririle tale mai înainte de a mă duce, căci acolo nu va fi cu putință să mă mărturisesc după ce de aici voi fi încuiat în temnița cea amară.

Greșit-am, Preacurată, greșit-am. Și fărădelegile mele eu le cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Caută spre această mai de pe urmă a mea rugăciune și mărturisire a robului tău; dăruiește-mi mie izvoare de lacrimi dureroase, care să se facă scăldătoare curățitoare a sufletului. Spală-mi tina păcatelor mele. Sădește întru inima mea ce pietroasă sfânta frică a Fiului și Dumnezeului tău. Să intre ea întru cele din lăuntrul meu, prin care mă voi chinui să nasc din durerosul meu suflet lacrimi curățitoare și se va naște întru mine duh mântuitor. Norule al Soarelui Celui prealuminos, strălucește lumină gândită întunecatei și beznoasei minții mele, desfă și gonește negura cea groasă a gândurilor mele cele rele și viclene, ca, întru alinare și întru veselia luminii, strălucirii și cercetării tale, să îți jertfesc jertfă întreagă și primită, pe care am făgăduit-o. Fiul tău și Dumnezeul meu, Care nu a venit să cheme pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință, și pe mine, nevrednicul, prin mijlocirea ta, să mă primească.

Mulți sunt cei ce au păcătuit din veac, Preabună Stăpână, mulți, cei ce au căzut, mulți, cei ce au întărâtat pe Fiul tău și nu au păzit poruncile Lui, dar nu este nici unul pe care să nu-l fi covârșit mulțimea fărădelegilor mele întru cunoștință; căci tot Așezământul cel Vechi și cel Nou a trâmbițat faptele bune ale drepților; și necuvioasele lucrări și fapte ale păcătoșilor și ale celor fără de lege le-a vădit și le-a mustrat; dar judecata cea din lăuntru a conștiinței mele mai grea decât toate se vede că este, fiindcă poartă împrejur vrajba mai multor păcate. Mai lesnicioase și mai ușoare sunt sarcinile relelor celor din veac păcătoși, cât și osânda celui ce a greșit întru necunoștință, decât a celui ce a păcătuit întru cunoștință. Poruncă și lege a luat Adam și nu a păzit-o; dar încă nu avea, Preacurată, cercarea căderii și a osândirii altuia. Dar eu, desfrânatul și neînfrânatul, și curvarul, cel ce am știut și am cunoscut toate și m-am sârguit a face răul, ce voi răspunde, ticălosul? Cu adevărat, nimic. Decât toți ticăloșii mai ticălos m-am făcut: decât cei din Adam, decât Cain, decât Lameh, decât făcătorii de turn cei fără de minte, decât sodomitenii cei mistuiți de foc, decât cei ce au pierit de potop în vremea lui Noe; decât osândiții egipteni cei răi, mai osândit. Decât toți ticăloșii, eu mai ticălos sunt și, decât păcătoșii Noului Așezământ, pe sine-mi mă știu mai păcătos. Căci, botezându-mă, m-am spurcat; spălându-mă, iarăși m-am întinat; cinstit fiind cu vrednicia Darului, eu cu necinstea păcatului m-am îmbrăcat; darul cinului monahicesc l-am netrebnicit.

Deci care cuvânt și vreme, și chip îmi vor ajunge oare mie, spre curățirea acestor feluri de păcate ale mele? Că atâta este de nesuferit, Preasfântă, noianul păcatelor mele; una ca aceasta este năvălirea răutăților mele. Ce să mă fac? Ce cale să apuc? Cea cerească este neumblată; cea pământească – strâmtă; cea de sub pământ – cumplită; cea din mare – oprită.

Vezi nevoie neaflată de minte? Vezi nedumerire nebiruită? Primejdie silnică! Încă puțin și organul cuvântului meu s-ar fi deșertat. Maica cea puternică a puternicului și viului Dumnezeu, dă-mi mie, celui lipsit, mână de ajutor. Minunează milele tale peste mine, ticălosul. Deșteaptă sufletul meu, zicându-i: Mântuirea ta sunt eu!

Ajutătoarea mea și sprijinitoarea mea ești, Curată. Primește cererea nevrednicului robului tău. Cred, Preacurată, că poți să faci aceasta. Mântuiește-mă tu, ceea ce ești calea cea nerătăcită a celor ce se pocăiesc. Arată mai minunate milele tale întru mine, cel mișel și mai ticălos decât toți, nădejdea mea, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu. Căci tu cunoști gândurile și faptele mele, și neputința firii mele celei smerite și înaintea ta îmi pun sufletul meu cel spurcat cu multe păcate și cu gânduri necuvioase. Tu vezi, Stăpâna mea, bubele rănilor mele și cugetele mele cele rele și viclene. Tu dăruiește-mi vindecare, vărsând peste dânsele picătura milostivirii tale celei iubitoare de oameni. Caută spre mine, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, și fă mie blând și milostiv pe Fiul tău și Împăratul tuturor, Care va să arate înaintea Îngerilor și a oamenilor gândurile și faptele mele cele rele și viclene. Că te primește pe tine ca pe o Maică iubitoare de oameni, care solești pentru sufletul deznădăjduit, ca una ce ești scăpare a păcătoșilor. Că întru acest fel te-a pus pe tine sprijin și scăpare, și ajutor celor ca mine, păcătoși, Fiul și Dumnezeul tău. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul, și De-viață-făcătorul Lui Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp. 157 – 165.