După cel de-al treilea Sinod a toată lumea, creştinii,
atât în Constantinopol, cât şi în celelalte părţi ale Imperiului, au început a
cere cu şi mai multă putere mijlocirea Maicii Domnului, iar nădejdile puse în
rugăciunile ei nu au fost zadarnice. Maica Domnului a fost ajutătoarea
nenumărator suferinzi, necăjiţi şi a multora aflaţi în nenorociri. De multe
ori, a pus pe fugă duşmanii care împresurau Constantinopolul, arătându-se,
astfel, ca apărătoare preaputernică a cetăţii, oarecând chiar arătând în chip
văzut Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos minunatul ei Acoperământ
întinzându-se asupra credincioşilor ce
stăruiau noaptea în rugăciune în
biserica din Vlaherne.
Împărăteasa Cerurilor le-a dăruit biruinţe în bătălii
impăraţilor bizantini care obişnuiau să poarte cu dânşii în luptă Icoana Maicii
Domnului Hodighitria. Tot ea i-a întărit şi pe pustnicii şi nevoitorii care se
luptau împotriva patimilor şi a slăbiciunilor firii omeneşti căzute. Ea este
aceea care i-a luminat şi i-a îndrumat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, printre
care s-a aflat şi Sfântul Chiril al Alexandriei, atunci când acesta s-a îndoit
de sfinţenia si curăţenia Sfântului Ioan Gură de Aur[1].
Preacurata Fecioară este aceea care a pus în gura
cântăreţilor Bisericii cântări şi imne preaminunate, adesea făcând să le meargă
vestea unora dintre acei care înainte nu aveau darul cântării, dar care au fost
lucrători smeriţi, cum s-a întâmplat şi cu Sfântul Roman Melodul. Este dar de
mirare cum creştinii se sârguiau să slăvească numele celei ce neîncetat se ruga
pentru ei? Întru cinstirea ei, au fost rânduite zile de praznic, ei i-au fost
închinate mulţime de imne şi de cântări, iar slăvită icoana sa era cinstită
pretutindenea.
Dar răutatea stăpânitorului acestui veac, i-a într-armat
pe fiii pierzării, spre a porni încă o dată lupta împotriva lui Emanuel şi a
Preacuratei Sale Maici, în acelaşi Constantinopol care preaslăvea acum, aşa cum
înainte o făcuse Efesul, pe Maica Domnului, ca pe o neînfruntată apărătoare a
sa. Neîndrăznind la început să hulească făţiş împotriva Celui ce a biruit pe
tatăl lor, diavolul, au încercat a micşora slava ce i se aducea Maicii lui
Dumnezeu, oprind cinstirea icoanelor Mântuitorului şi a prietenilor Săi, numind
acest lucru „închinare la idoli”. Dar Maica Domnului i-a întărit mai ales în
acele zile grele pe cei ce aveau râvnă în lupta ce o duceau pentru apărarea
cinstirii icoanelor, arătând multe semne şi minuni prin icoanele sale şi
vindecând mâna Sfântului Ioan Damaschinul, cel care a aşternut pe hârtie multe
scrieri spre apărarea icoanelor[2].
Dar prigonirea celor care cinsteau sfintele icoane şi pe
Sfinţi s-a sfârşit încă o dată cu o biruinţă a credinţei ortodoxe, căci
cinstirea adusă icoanelor se răsfrânge asupra celor zugrăviţi într-însele; iar
Sfinţii lui Dumnezeu sunt cinstiţi ca şi prieteni ai Lui pentru Duhul Sfânt
Care S-a sălăşluit întru ei, după cuvintele Psalmistului care zice: „Iar eu am
cinstit foarte pe prietenii Tăi” (Psalm 138: 8). Preacurata Maică a lui
Dumnezeu a fost slăvită în cer şi pe pământ iar ea, prin sfintele sale icoane,
chiar în zilele când acestea erau supuse batjocurii vrăjmaşilor, a arătat atât
de multe minuni, încât şi astăzi, întru căinţă, ne aducem aminte de ele.
Cântarea S-a hotărât ca fiecare cântare din dumnezeiestile slujbe să se încheie
cu un imn sau vers în cinstea Maicii Domnului . De multe ori în timpul anului,
creştinii din toate părţile lumii se adună în biserici, aşa cum se adunau şi
înainte, spre a o ruga, spre a-i mulţumi pentru toate binefacerile pe care le-a
arătat şi spre a-i cere milă Maicii lui Dumnezeu.
Dar putea vrăjmaşul creştinilor, diavolul care „umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5: 8) să rămână un
privitor nepăsător al slavei celei Preacurate? Putea să se recunoască înfrânt
şi să înceteze a se lupta împotriva adevărului, folosindu-se de cei care-i
împlinesc voia? Şi aşa, când întreaga zidire răsuna de vestea cea bună a
credinţei în Hristos, când în tot locul era chemat numele Preasfintei
Născătoare, când lumea întreagă s-a umplut cu biserici, când casele creştinilor
erau împodobite cu sfinte icoane, atunci a apărut şi a început să se
răspândească o nouă şi mincinoasă
învăţătură despre Maica Domnului. Această învăţătură este primejdioasă prin
aceea că mulţi nu pot vedea cu repeziciune în ce măsură strică adevărata
cinstire a Maicii Domnului.
„Se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura” şi
Icoana Maicii Domnului Tricheirusa (cu trei mâini) ne reamintesc de vindecarea
minunată a Sfântului Ioan Damaschinul dinaintea acestei icoane; iar povestea
Icoanei Maicii Domnului Portărița, de la mănăstirea atonită Iviron, ne spune
despre minunata întâmplare care a făcut ca văduva la care fusese această icoană
înainte, să voiască mai bine a o arunca în mare, decât a o da pe mâna
vrăjmaşului.
Nici o prigoană împotriva celor care cinsteau pe Maica
Domnului şi toate cele ce ţineau de pomenirea ei nu a putut micşora în vreun
fel dragostea pe care creştinii o purtau Celei care era „Rugătoare caldă”.
[1]
Vezi Minunata împăcare a Sfântului Chiril al Alexandriei cu Sfântul Ioan
Gură de Aur, din finalul cărții de față.
[2]
Vezi Minunea preaslăvită săvârșită de Maica Domnului asupra
Sfântului Ioan Damaschin, din finalul cărții de față.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu