Hulitorii iudei au
priceput curând că era cu neputinţă să o necinstească pe Maica Domnului, iar
după ceea ce ei înşişi cunoşteau despre ea, era cu mult mai uşor a-i dovedi
viaţa vrednică de laudă.
Aşadar, au lăsat la o
parte defăimarea, de care oricum se ocupau acum păgânii (Origen, împotriva lui
Celsus, I) şi încercau să dovedească măcar faptul că Maria nu fusese fecioară
atunci când L-a născut pe Hristos. Grăiau chiar că profeţiile care vorbeau
despre naşterea lui Mesia dintr-o Fecioară nici nu au fost vreodată, prin
urmare era cu totul în deşert faptul că, în credinţa creştinilor, Iisus era
slăvit, deoarece o proorocie s-ar fi împlinit în Persoana Sa. S-au aflat chiar
tălmăcitori iudei (Aquila, Symmachus, Theodotion) care au alcătuit traduceri
noi, în elină după cărţile Vechiului Testament, traduceri în care binecunoscuta
proorocie a lui Isaia (Isaia 7: 14) zicea: „Iată, tânăra va lua în pântece”.
Aceşti tălmăcitori spuneau că înţelesul cuvântului ebraic Aalma este „tânără”
şi nicidecum „fecioară”, aşa cum „greşit” s-a pus în Septuaginta (a celor
şaptezeci), unde acest verset spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece”. Prin
aceste noi traduceri, doreau să arate că, în urma unei traduceri greşite a
cuvântului Aalma, gândirea creştină atribuia Mariei ceva ce era cu neputinţă –
naşterea fără sămânţă, când, de fapt, naşterea lui Hristos nu a fost defel
diferită de a celorlalţi oameni.
Oricum, strădania
diavolească a noilor traducători a fost dată pe faţă, deoarece, comparându-se o
mulţime de versete din Sfânta Scriptură, s-a văzut lămurit că înţelesul
cuvântului Aalma este cu siguranţă acela de „fecioară”. Şi, într-adevăr, nu
numai iudeii, ci chiar şi păgânii, luându-se după propriile tradiţii şi după
numeroase profeţii, aşteptau ca Răscumpărătorul lumii să se nască dintr-o
Fecioară. Iar Evangheliile arată limpede că Mântuitorul Iisus a fost născut de
către o Fecioară. „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” a
întrebat Maria – care făgăduise să-şi păstreze fecioria – pe Arhanghelul
Gavriil, cel care-i vestise naşterea lui Hristos. „Şi, răspunzând, îngerul i-a
zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va
umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se
va chema” (Luca 1: 34-35) Mai târziu, îngerul i s-a arătat şi dreptului Iosif,
care voia să o lase pe Maria în ascuns, văzând că aceasta a zămislit fără să fi
cunoscut nunta. Iar acestuia, Arhanghelul Gavriil i-a zis: „Nu te teme a lua pe
Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit Într-însa este de la Duhul Sfânt”,
amintindu-i proorocia lui Isaia, cum că Fecioara va lua în pântece (Matei 1:
18-25). Toiagul lui Aaron, care a înmugurit, muntele umbrit din care s-a
desprins piatra văzută de Nabucodonosor în primul vis tâlcuit de Proorocul
Daniil, poarta închisă pe care a văzut-o Proorocul Iezechiil şi multe alte
proorocii din Vechiul Testament au preînchipuit naşterea din Fecioară. Aşa cum
la început Adam a fost creat de Cuvântul lui Dumnezeu din pământ nelucrat şi
neatins înainte, tot aşa, şi acum Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a luat trup dintr-un
pântece feciorelnic, Fiul lui Dumnezeu devenind Adam cel Nou, ca astfel să
îndrepte căderea în păcat a lui Adam cel dintâi (Sfântul Irineu al Lionului,
Cartea a lll-a).
Naşterea cea fără de
sămânţă a Mântuitorului a fost şi este tăgăduită doar de către cei ce
tăgăduiesc Evanghelia, de vreme ce Biserica lui Hristos îl mărturiseşte pe
Acesta ca fiind „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria”.
Dar Naşterea Sa din cea
pururea Fecioară a fost şi este piatră de poticnire pentru cei ce se numesc pe
sine creştini şi care nu sunt smeriţi cu duhul şi nu se nevoiesc pentru a avea
o viaţă curată. Curăţia vieţii Maicii Domnului a fost o dojana pentru cei
necuraţi la cuget.
Deci, pentru a se arăta
că sunt creştini, nu au îndrăznit să tăgăduiască faptul că Mântuitorul S-a
născut din Fecioară, dar au început să răspândească învăţătura cum că Maica
Domnului ar fi rămas Fecioară doar până „a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut,
Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1: 25). „După ce L-a născut pe Iisus”,
spune înşelătorul învăţător Helvidius în secolul al IV-lea, şi ca el mulţi
alţii înainte şi după aceea, „Maria a intrat în viaţa conjugală alături de
Iosif, de la care a avut copii, numiţi
de Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos”. Însă cuvântul „până” nu arată că
Maria a rămas fecioară doar până la un moment dat, ci acest cuvânt, „până,
împreună cu alte cuvinte care îi sunt sinonime adeseori semnifică vecia.
În Sfânta Scriptură,
este scris despre Hristos: „Răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea
păcii, cât va fi luna” (Psalm 71: 7), aceasta neînsemnând că atunci când nu va
mai fi luna pe cer, la sfârşitul lumii dreptatea lui Dumnezeu va înceta a mai
fi, ci, mai degrabă, atunci va triumfa.
Şi ce vrea să spună Apostolul prin cuvintele: „Căci El trebuie să împărătească
până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale” (1 Corinteni 15:
25)? Împărăţi-va oare Domnul numai până ce duşmanii Săi vor fi sub picioarele
Sale? Iar David, în a patra cântare a treptelor spune: „Iată, precum sunt ochii
robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile
stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se
va milostivi spre noi” (Psalm 122: 2). Aşadar, Proorocul va avea ochii aţintiţi
la Dumnezeu numai până va fi miluit, iar odată dobândită mila lui Dumnezeu îşi
va întoarce ochii de la El înspre pământ? Mântuitorul în Evanghelie le spune
Apostolilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”
(Matei 28: 20). Aşadar, după sfârşitul acestui veac, Domnul nu va mai fi cu
ucenicii Săi, iar când aceştia vor sta în douăsprezece tronuri judecând cele
douăsprezece seminţii ale lui Israel, nu vor mai fi în părtăşie cu El?
(Fericitul Ieronim, Despre pururea-fecioria Maicii Domnului).
Este de asemenea greşit
să credem că fraţii şi surorile lui Iisus au fost copiii Preasfintei Maicii
Sale. „Fraţii” şi „surorile” au câteva înţelesuri complet diferite.
Arătând o legătură de
rudenie sau o apropiere sufletească între anumite persoane, aceste cuvinte sunt
folosite uneori într-un sens mai larg, alteori într-un sens mai restrâns. În
ambele cazuri, sunt numiţi fraţi sau surori cei care au acelaşi tată şi aceeaşi
mamă, ori numai acelaşi tată sau aceeaşi mamă; sau chiar dacă nu au avut
aceeaşi taţi sau aceleaşi mame, dacă părinţii lor, devenind văduvi s-au
căsătorit (copiii devenind astfel fraţi vitregi); sau dacă părinţii lor sunt
rude foarte apropiate. Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se poate citi că cei ce
sunt numiţi fraţi şi surori ai lui Iisus au fost sau erau consideraţi fraţi sau
surori după Mama Sa. Dimpotrivă, se ştia că Iacov şi ceilalţi dimpreună cu el
erau fiii lui Iosif, logodnicul Măriei care era văduv, având copii de la cea
dintâi nevastă (Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion, 78). De asemenea, sora
Maicii Domnului, Maria soţia lui Cleopa, cea care a stat cu ea sub Cruce (Ioan
19: 25) a avut şi ea copii care, în virtutea unei atât de strânse legături de
rudenie, pe drept cuvânt puteau fi numiţi fraţii și surorile Domnului. Iar
aceea că aşa-zişii „fraţi” şi „surori” ale Domnului nu erau de fapt fraţi şi
surori după mamă, este arătat şi dintru aceea că Hristos a încredinţat-o pe
Maica Sa mai înainte de a-şi da duhul pe Cruce celui mai iubit dintre ucenicii
Săi, anume lui Ioan. De ce ar fi făcut-o, dacă Maica Sa ar fi avut şi alţi
copii în afară de El? Aceia ar fi putut avea grijă de ea. Dar fiii lui Iosif,
aşa-zisul tată al Iui Iisus, nu s-au socotit datori să poarte grija mamei
vitrege, sau cel puţin nu i-au arătat Maicii Domnului o asemenea dragoste cum
au copiii pentru părinţii lor şi aşa cum i-a arătat Sfântul Ioan. Aşadar,
citirea cu multă luare-aminte a Sfintei Scripturi vădeşte netemeinicia celor ce
tăgăduiesc pururea-fecioria Maicii Domnului, ruşinându-i pe ei şi învăţăturile
lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu