marți, 5 iulie 2011

O icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Gura Humorului



Maica Domnului, Minunile Maicii Domnului
În biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Gura Humorului, se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Tânguitoarea.

Una din minunile săvârșite de această icoana a Maicii Domnului este vindecarea unei fetițe de cinci ani, din Bacău, care se născuse mută și paralizată.

În urma vindecării, bunica fetiței îi scria preotului paroh o scrisoare în care îi relata cele întâmplate.


Femeia umblase în zadar pe la medici cu fetița bolnavă. Aceștia chiar o descurajaseră, spunându-i că nepoțica ei va fi așa toată viața.

Dar, mai presus de orice evidență este credința.

Îndurerata bunică a umblat și prin multe biserici, cerând ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii sale pentru vindecarea fetiței, dar nu a primit nici un răspuns. Iar aceasta, din rânduiala lui Dumnezeu, ca să se arate și prin vindecarea nepoțelei sale marea Lui milostivire și iubire de oameni precum și puterea Maicii Domnului care se revarsă peste credincioși si prin icoana sa din Gura Humorului. Femeia fusese în mai multe rânduri la părintele Teodor Bodnar. Odată, părintele i-a dat o iconiță, sfătuind-o să o pună pe pieptul fetiței. Când a ajuns acasă, femeia a făcut întocmai. Fetița s-a ridicat brusc din pat, și-a îmbrățișat bunica și i-a spus: „Oh, cât te-am așteptat!” Își revenise complet. Ulterior, a mers la grădiniță ca orice copil sănătos. Despre cele petrecute cu ea, a povestit ea însăși părintelui la telefon, spunându-i că atunci când bunica i-a pus iconița pe piept, a simțit un cutremur în trupul ei inert până atunci și o forță care a împins-o către bunica. Ea credea că visa. Dar lacrimile bunicii căzând pe obrazul ei i-au adeverit că totul se petrecea aievea.

Multe și mari minuni a săvârșit și săvârșește Maica Domnului prin icoana sa din Gura Humorului. Ducându-se vestea despre facerile ei de bine, vin oameni la ea cu diverse probleme și necazuri, inclusiv non-ortodocși, iar Maica Domnului îi primește pe toți, fără deosebire. Căci dragostea ei față de neamul omenesc nu caută ale sale și nu cade niciodată, ca o adevărată și vie icoană a dragostei dumnezeiești. Pe care dragoste, să o rugăm pe Maica Domnului să ne-o picure fiecăruia în inimă, ca să ne iubim unii pe alții după porunca Fiului ei și Dumnezeului nostru. Amin.

Niciun comentariu: