vineri, 5 ianuarie 2018

Părintele Cleopa Ilie: Cinstirea Maicii Domnului



Părintele Cleopa despre cinstirea Maicii Domnului
Dumnezeu primeşte pe om la pocăinţă până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.

Să aveţi mare evlavie către ea că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.

În fiecare zi să citiţi acatis­tul şi paraclisul ei.

Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra faţă duhovnicească din ceruri.

Ştiţi oare cine este Maica Domnului?

Împărătea­sa Heruvimilor, împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu, uşa luminii, uşa vieţii, uşa cea încuiată prin care n-a trecut nimeni, decât Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scară către cer, cădelniţă dumnezeiască, biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este mireasa Tatălui, maica Cuvântului şi biserica dumnezeiescului Duh.

Câtă milă o să aibă Maica lui Dumnezeu de cei care au cinstit-o pe ea şi au lăudat-o! Şi câtă urgie o să vină peste cei ce n-au crezut în sfinţenia ei! Ce-o să facă sectele care hulesc pe Maica Domnului? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, vezi cerul şi pământul. Domnul reprezintă cerul, este mai presus de ceruri şi Maica Domnului reprezintă pământul. Ea este din neamul nostru. Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii Heruvimilor şi ai Serafimilor.

Ea ţine pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ea este mama noastră, care are milă şi de săraci şi de văduve. Pururea se roagă Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre.

Ne vorbeşte parintele Cleopa, volumul 3.

Niciun comentariu: