 |
| Sursa icoanei: aici |
„Apostoli de la margini, adunați-vă
aici, in satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul
meu, primește duhul meu.”(Svetilna praznicului)
Iubiți credincioși,
Cu un glas ca acesta, a chemat oarecând Maica Domnuluipe
cei doisprezece slăviți Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o
petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ. Cu un glas ca acesta, ne chemă
Stăpâna noastră și pe noi, credincioșii, ca să ne adunăm o dată pe an la un
loc, pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni și cântări de
laudă. Și ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre și ne-a ndreptat
astăzi pașii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne
inimile de negrăită bucurie duhovnicească. Și iată cum s-a mutat de pe pământ
Preasfânta Fecioară Maria:
După înălțarea Sa la Cer, Mântuitorul a încredințat pe
Preacurata Maica Sa celui mai iubit ucenic al Său, Sfântul Ioan Evanghelistul.
În casa acestul Sfânt Apostol, a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece
ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinților
Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească și de la agape.
Unii Sfinți Părinți mai adaugă că Maica Domnului a
propovăduit o vreme Evanghelia lui Hristos în Insula Cipru, în Efes și în
Sfântul Munte Athos. Iar către sfârșitul ei, retrăgându-se iarăși în Ierusalim,
a petrecut numai în post, în milostenii și sfinte rugăciuni pe care obișnuia să
le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge
Preaiubitul ei Fiu.
Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-i-se vremea
adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a
sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se
nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulțumind pentru
toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim, să gătească toate cele de îngropare.
A chemat îndată pe rude, pe prietene și pe văduvele ce se hrăneau în casa sa,
le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ și, după ce le-a învățat multe
cuvinte de folos, mângâindu-le inimile sfășiate de întristare, a început a-și
găti patul. În ceasul acela, s-a făcut, fără de veste, un vuiet mare și
cutremur și îndată s-au văzut nori luminoși în jurul casei, care aduceau de
peste tot pe slăviții lui Hristos Apostoli. Și, înțelegând pricina aducerii lor
în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului –
singura lor mângâiere – că se duce din cele de aici. Apoi, mult mângâindu-i și
pe ei și îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a
luminat fața ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Și, în clipa aceea, a
adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dând tuturor celor bolnavi
vindecare de orice suferință.
După ce s-au împărțit multe milostenii la cei săraci și
s-au dat la două văduve veșminte ale Maicii Domnului – brâul și cu omoforul,
așa cum singură poruncise – tot norodul, ținând făclii în mână, a pornit cu
acel sfințit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei. Pe cale,
s-au făcut multe vindecări de boli cu cei binecredincioși. Numai unui evreu
necredincios, care se grăbea să răstoarne de pe pat trupul Maicii Domnului, i
s-a adus aspră pedeapsă pentru îndrazneala sa, tăindu-i-se mâinile cu sabia de
către un înger.
Dar, îndată crezând, a fost iarăși vindecat împreună cu
toți cei de un gând cu el. Ajungând la mormânt, i s-a uns trupul cu miresme și,
înfășurându-se cu giulgiu de in, s-a așezat înlăuntru și s-a pus o lespede de
piatră la ușa mormântului. După trei zile, venind și Apostolul Toma din India,
a dorit să vadă măcar trupul Maicii Domnului, ca să se mângâie și el puțin. Dar,
o, minune! Desfăcându-se mormântul, nu s-a mai aflat trupul Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, ci numai singure giulgiurile, căci trupul ei a fost
mutat cu totul la cer de Domnul nostru Iisus Hristos, unde de-a pururea stă
mijlocind înaintea Preasfintei Treimi, pentru mântuirea sufletelor noastre.
Și, astfel, s-au risipit iarăși Apoatolii, fiecare la ale
sale. Iar când se mai adunau împreună la Ierusalim la agape, puneau pe scaunul
din mijloc, unde stătea mai înainte Maica Domnului, o bucată de pâine, în
amintirea ei, ce se chema „panaghia”, adică, „partea Maicii Domnului”. La
sfârșitul mesei, înălțau acea bucată de pâine în sus, întru pomenirea sdormirii
ei, apoi cu toții gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfințită.
Iubiți credincioși,
Astăzi s-a mutat de pe pământ cortul cel ceresc, tronul
cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, a adormit roaba Domnului,
Maica Domnului Nostru, Mama întregii omeniri. Astăzi, s-a despărțit de cele
pământești cea mai sfântă ființă omenească, cea mai binecuvântată între femei,
cea mai devotată mamă!
Astăzi, s-au închis ochii cei mai limpezi, care au văzut
atâtea taine și au slobozit atâtea izvoare de lacrimi. Astăzi, a tăcut limba
cea mai neobosită în rugăciuni, care a vorbit de atâtea ori cu îngerii, care a
dat nume Fiului lui Dumnezeu și a descoperit taine negrăite. Astăzi, s-au
așezat pe piept mâinile cele mai nevinovate: de Fecioară și de Maică, ce au
legănat cu sârguință pe Hristos, care s-au înălțat de atâtea ori la rugăciune,
care s-au binecuvântat cu atâtea minuni și milostenii. Astăzi, a încetat să
bată inima celei mai desăvârșite mame, în care au încăput atâtea taine, atâtea
bucurii și lacrimi, atâtea săltări de veselie și lovituri de sabie!
Astăzi, s-a învăluit cu giulgiu fața aceleia care a umbrit
cu milă fața întregii omeniri. Astăzi, s-a mutat cu pace aceea care a împăcat
prin Hristos pe om cu Preamilostivul Dumnezeu. Astăzi, a intrat întru odihnă
aceea care a liniștit inimile și sufletele omenești. Astăzi, s-a rupt o floare
– cea mai frumoasă din câte au fost pe pământul acesta. Astăzi, s-a scuturat un
trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeieștii feciorii. Astăzi,
s-a luat dintrre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mântuirii noastre,
acoperământul sufletelor noastre, candela cea veșnic aprinsă, Fecioara cea
pururea vie, comoara cea nefurată, rugul cel nemistuit de foc, lâna cea plină
de roua Duhului Sfânt. Astăzi, s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, Bogăția
Bisericii, Apărătoarea creștinătății, Biserica cea mai de taină, chivotul
dumnezeirii, cămara cea încuiată, ușa cea nedeschisă de minte de om, muntele
cel netăiat de înțelepciunea cuvântului. Astăzi, s-a înnoit casa lui Dumnezeu,
astăzi, s-a închis cartea cea scrisă cu slove de foc, astăzi, s-a luat de pe pământ
vasul Duhului Sfânt în care nu apă, nu hrană, nici mană cerească s-a pus, ci
însăși văpaia Dumnezeirii s-a odihnit, fără a se arde, fără a se mistui.
Astăzi, a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor creștinilor, Îmbărbătarea
Apostolilor, Nădejdea cea bună a preoților, Acoperitoarea călugărilor,
Hrănitoarea sărmanilor, Mângâietoarea văduvelor, Primitoarea străinilor,
Alinarea bolnavilor, Încununarea fecioarelor, Veselia pruncilor, Bucuria
tuturor mamelor. Astăzi, s-a mutat de pe pământ la cer Maica Domnului și Mama
sufletelor noastre, aceea care va rămâne în veci și Maică, și Fecioară, și
pentru toți Mijlocitoare. Pe aceasta, o laudă cu lacrimi Petru, pentru aceasta
grăiește Pavel, pentru mutarea ei suspină Apostolii, pentru adormirea ei se
tânguiește Ierusalimul, suspină micul Nazaret, plâng sărmanii și orfanii,
mamele și fecioarele și toți săracii pământului. Dar, în același timp, pe
aceasta o laudă îngerii în ceruri, o cinstesc heruvimii și serafimii, o
odihnesc puterile de sus, o slăvesc creștinii de jos, o preamărește Biserica cu
alese rugăciuni și cântări de laudă. Aceasta înțelegând-o toată zidirea lui
Dumnezeu, în decursul celor douăzeci de veacuri, s-a silit să cinstească pe
Maica Domnului cu tot ce păstrează în ea mai curat, mai sfânt, mai de preț. Florile
și-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul –
mirosul. Păsările și-au adus cântecul lor nevinovat, soarele – razele cele de
foc, luna – gingășia ei, cerul – zările albastre, codrii – tăcerea lor, munții
– singurătatea, văile – murmurul izvoarelor, câmpiile – aroma florilor, iar
marea – freamătul valurilor. Culorile și-au adăugat și ele frumusețea, iar
oamenii – darurile lor. Cântăreții, dregându-și glasul, au cântat Fecioarei
Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecându-și vopselele, au împodobit
sfintele ei icoane și biserici cu cele mai mișcătoare culori. Preoții i-au
înălțat cele mai alese rugăciuni, cele mai frumoase imnuri, cele mai deosebite
slujbe. Căci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cântări, cele mai
de preț podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de creștini.
Se cade, dar, ca nici noi, credincioșii, să nu lipsim de
la praznicul cel luminat al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Veniți, deci,
frați creștini de pretutindeni, nu în satul Ghetsimani, ci în Biserica lui
Hristos, ca să împodobim praznicul Stăpânei noastre cu smerite cuvinte de laudă
și cântări duhovnicești. Veniți, râvnitorilor apostoli care încă vă trudiți
pentru Evanghelia lui Hristos, ca să petrecem pe ultimul ei drum pe Maica
Dumnezeului nostru. Veniți, smeriților călugări, ca să petrecem împreună la
mormânt pe Apărătoarea sufletelor noastre. Veniți, cinstitelor femei și voi,
adevărate mame, care v-ați sfințit mâinile cu nașterea de fii și v-ați
împodobit casa cu zâmbet de copii ca, într-un cuget, să lăudăm adormirea cele
mai sfinte femei. Veniți și voi, neîntinatelor fecioare și toți cei ce trăiți
în sfântă curăție, ca să sărutăm cu lacrimi pe aceea care a fost și Maică și a
rămas de-a pururea Fecioară. Veniți toți și toate, mici și mari, tineri și
bătrâni, simpli și învățați, cu toții siliți-vă să împodobim praznicul
Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem în sufletele noastre mai bun, mai
sfânt, mai luminat. Și cei fierbinți la suflet, și cei căldicei la un loc adunați-vă.
Și cei îndestulați, și cei flămânzi, la aceeași masă așezați-vă. Și cei ce ați
postit, ca și cei ce nu ați putut posti în Postul Maicii Domnului din același
ospăț duhovnicesc gustați. Și cei mângâiați, și cei întristați, și cei
mulțumiți, și cei necăjiți, și cei ce simțiți bcurii în suflet, ca și cei ce
purtați lacrimi în ochi, cu toții veniți, ca împreună să ne rugăm, să lăudăm și
să prăznuim Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Niciunul din fiii Bisericii să nu lipsească. Nici rob,
nici slobod, nici mic, nici mare, nici păcătos, nici vrednic. Și, împreună cu
voi, aduceți Stăpânei noastre daruri alese și de preț – nu aur, nici argint, nu
podoabe de mărgăritar, nici haine scumpe, nici fețe împodobite, nici inimi
pline de îngâmfare. Ci aduceți împreună cu voi inimi pline de fapte bune,
suflete stăpânite de dragostea lui Hristos, cugete îmbrăcate în veșmânt de
smerenie, gânduri îngrădite cu sfânta rugăciune, ochi senini împodobiți cu lacrimi,
mâini sfințite prin milostenie, brațe binecuvântate cu nașterea de fii, limbi
dăruite cu cântări duhovnicești, trupuri împodobite cu neîntinata feciorie,
fețe senine de creștini. Căci acestea sunt podoabele noastre. La acestea,
adăugați incă și credința cea vie ce vă stăpânește, dragostea care vă
călăuzește, râvna mântuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilința, căldura
Duhului Sfânt. Fiecare din noi să aducă câte ceva. Iar cel care nu are nimic cu
ce împodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i dăruiască măcar o mică
rugăciune, o metanie, un cuvânt bun sau cel puțin un singur fir de floare să
așeze sub icoana ei și acest mic dar poate face mai mult decât cei doi bănuți
ai văduvei.
Iubiți credincioși,
Sunt mai bine de douăspreece ore de când clopotele vestesc
praznicul Adormirii Maicii Domnului, de când ușile bisericii sunt deschise și
sânii ei plini de credincioși, de când stranele răsună de duioasele cântări ale
Prohodului însoțite de rugăciuni și cuvinte de laudă. Dar, pentru a dobândi întotdeauna
ajutorul și mijlocirea Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare ce se roagă
neîncetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de ajuns numai atât. Este
neapărată nevoie să urmăm, după putere, și pilda vieții ei. Altminteri, fără
folos vor rămâne rugăciunile noastre, fără ecou cântările, fără valoare
cuvintele noastre de laudă, fără sens buchetele de flori pe care le așezăm cu
grijă sub icoana Maicii Domnului.Dealtfel, ne este cunoscut că omul, în toate
împrejurările vieții sale, simte nevoia unor mijlocitori care să-l sprijine,
să-l îmbărbăteze, să vorbească pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost
mânați de nevoie să batem la ușa cuiva care ne-ar putea face bine. Știți ce
fior ne stăpânește atunci, cu câtă greutate urcăm treptele casei, cu câtă
emoție batem la ușă, cu câtă înfrigurare așteptăm dinăuntru un răspuns și, dacă
ni se deschide ușa, cu câtă încetineală pășim pragul și începem a ne spune
păsul inimii. Ba, de multe ori, ieșim ieșim de acolo fără să aflăm ceea ce
căutăm. Dacă am avea un prieten să mijlocească la ușă și la inima aceea, de
multe sudori, emoții și lacrimi am fi scutiți și mult mai degrabă ni s-ar
îndeplini cererile noastre! Tot așa și în viața creștină. Nu putem merge pe
urmele lui Hristos, nu ne putem împărtăși din bucuria slavei Lui dincolo de
mormânt fără să avem mijlocitori care să se roage pentru noi, care să vorbească
în locul nostru, care să bată pentru noi la ușa miostivirii lui Dumnezeu. Și
aceștia sunt toți sfinții din cer, începând cu Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare
și pururea Fecioara Maria. Așadar, pentru a dobândi ajutorul ei cel puternic în
necazuri, în boală, în supărări, în tot felul de ispite, trebuie să urmăm cu
multă evlavie pilda vieții ei. Maica Domnului este adevărată pildă de smerenie,
de rugăciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mamă
devotată. Să urmăm, deci, în toate, Maicii Domnului nostru. În rugăciune, cât
mai mult stăruiți; de Biserică, niciodată nu vă depărtați; cu toți oamenii,
fără deosebire, trăiți în dragoste și pace. De săraci, nu vă îngrețoșați; de
naștere de fii, niciodată nu vă lepădați; fecioria și curăția, ca pe cele mai
alese flori să le păziți. De ură, de răzbunare, de judecăți și ceartă, în toată
viața să fugiți; în boli fiind, nu slăbiți; în ispite căzând, nu vă pierdeți;
în sărăcie ajungând, nu cârtiți; pe patul de moarte zăcând, nu deznădăjduiți,
ci, neîncetat rugându-vă, cereți mila și ajutorul Maicii Domnului.Sănătoși
fiind, cercetați pe cei din suferință; îndestulați de pâine, nu uitați de săracii
lui Hristos. Pace în suflet având și în casa dumneavoastră, împăcați pe cei
certați, liniștiți pe cei tulburați și mare plată în cer veți dobândi prin
mijlocirea Stăpânei noastre. Pe lângă toate acestea, nu uitați că înaintea
noastră se află o ușă încuiată pe care, vrând noi sau nevrând, va trebui odată
să o deschidem. Este ușa morții. Și numai Dumnezeu știe ce ni s-a gătit
dincolo. Dar, de vom urma vieții cele curate a Apărătoarei noastre, vom dobândi
și în ceasul acela înfricoșător mijlocirea ei și așa vom trece pragul acestei
vieți cu multă nădejde și pace în suflet. Cu niște îndemnuri ca acestea,
întoarceți-vă la casele dumneavoastră, acolo unde vă așteaptă toți cei dragi,
acolo unde vă așteaptă bucuriile și lacrimile vieții, suferințele și încercările
familiei, acolo unde vă așteaptă sapa, furca suau condeiul cu care vă câștigați
pâinea cea de toate zilele și nu uitați de pilda vieții Maicii Domnului, nici
de sfaturile Bisericii. Și, pentru ca să ne arătăm recunoștința față de Stăpâna
noastră, să facem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu
sfânta rugăciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne,
așadar, pe cale, să zicem fiecare din noi, în cugetul nostru, o mică rugăciune
către Apărătoarea noastră, după râvnă și putere. Un acatist, un paraclis, o
cântare de laudă sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele acestea:
„Bucură-Te, cea plină de Dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”
Amin.
Extras din cartea Mari
duhovnici români despre Maica Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu