miercuri, 4 februarie 2015

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (a Sfântului Ioan Damaschinul)

A șasea rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul, Maica Domnului, Rugaciuni catre Maica Domnului
Notă: Această rugăciune este atribuită Sfântului Ioan Damaschin în Apanthisma (culegere de rugăciuni ale Sfinților Părinți adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul). Există însă și părerea că această rugăciune are ca autor pe Sfântul Efrem Sirul. În cartea Rugăciunile Postului Mare (apărută la Editura Egumenița cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului), este numită „Rugăciunea a șasea către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul”, cu mențiunea că Apanthisma o atribuie Sfântului Ioan Damaschin. 

Născătoarea Luminii celei neînserate, ia aminte la mine, cel ce mă mărturisesc ție.

Că m-am întinat și m-am spurcat, și cu totul m-am întunecat eu, ticălosul, cu păcatele mele cele multe, care, suspinând, strigă acum asupra mea către Jucecătorul cel nemitarnic, aducând asupră-mi, vai mie, și martori: cerul împreună cu soarele și stelele.

Viforul gândurilor m-a cuprins și mă afund întru deznădejde. Iar sufletul meu plin de cutremur așteaptă hotărârea.

Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o eu, ticălosul.

Iată, fața mea este plină de rușine, ci roagă-te neîncetat Celui pe Care L-ai născut să Se milostivească spre mine, nevrednicul. Dezleagă legăturile mele cele nedezlegate, ceea ce ai născut lumii pe Izbăvitorul. Albește-mă cu lacrimile pocăinței pe mine, cel ce m-am înnegrit și întunecat. Ridică-mă pe mine, cel omorât de trândăvia cea multă, ceea ce ai născut Viața mea. Și mă întoare pe mine, cel înstrăinat, către Dumnezeu și îngerii Lui.

Cu adevărat, minune mare este că a suferit Domnul păcatele mele. Cum de nu m-a pogorât de viu în fundul iadului pe mine, ticălosul? Cum de nu a trimis de sus toiag sau sabie, să mă bată? Numai tu, cu adevărat, Stăpână, mi-ai dăruit viață cu rugăciunile tale, așteptând pocăința mea, pe care tu însăți, Preabună, dă-mi-o mie, robului tău. Că tu îmi ești zid și liman, și tărie.

Strălucește peste mine lumina feței tale celei dumnezeiești și mă scoală din somnul lenevirii. Dăruiește-mi umilință, suspin neîncetat și lacrimi fierbinți. Spală întinăciunile mele cele sufletești și dă-mi iertarea cea desăvârșită, ca ceea ce ești om purtător de Dumnezeu și ai născut Dumnezeu purtător de om.

Te voi vedea pe tine, Marie Preacurată, cu ochii gânditori și mă voi bucura. O, milostivire! O, nădejde ne-rușinată! O, viață și lumină dulce a robului tău! Primește rugăciunea aceasta din gură spurcată și lumbă întinată. Și mă izbăvește de patimi și de greșeli, și de necazuri, căci acum este vremea de ajutorare. Ca să se bucure de mine, Stăpână, îngerii și sufletele drepților. Iar eu, cu mulțumire și cu veselie, să măresc numele tău cel preasfânt, Prealăudată, ceea ce poți toate cele ce le voiești, că ai născut pe Dumnezeu. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 107-109.

Niciun comentariu: